Capitolul LIII – Planul

Capitolul LIII –  Planul

DIN PERSPECTIVA ANGELEI

Simteam durere in ochii lui si tristete profunda. Albastrul ochilor lui isi pierdea parca din intensitate, iar cuta dintre sprancene, intotdeauna neteda, se adancea tot mai mult, in timp ce zambetul lui fermecator isi diminua din efect. Il simteam incordat sub privirile mele si distant, parca-mi ascundea ceve grav. Vroiam sa-l intreb, dar ma teameam de acel raspuns. Raspuns pe care il cunosteam.

Respira adanc, facandu-si curanj, imi mai zambi o data, iar apoi zambetul lui se curba intr-o linie. Linie care  incet incet isi lasa colturile in jos, iar ochii lui cautau o cale de iesire din situatia penibila in care ne aflam. Imi era greu sa-l vad trist si abatut in amintiri. Se trase inapoi din imbratisarea mea care-l cuprinsese si se intoarse cu spatele. Cu fiecare pas simteam un pumnal in inima adancindu-se din ce in ce mai mult. Am incercat sa continui sa zambesc , ignorand durerile sufleteti, desi nu mai aveam putere. Isi indrepta pozitia corpului, mainile prinzandusi-le la spate si repira adanc pentru a II-a oara. Nu am spus nimic, lasandu-l sa-si organizeze gandurile, dar el isi drese glasul si spuse pe o voce grava:

–         Nu mai este mult timp!

Am tacut. Nu stiam ce as fi putut spune.

–         Trebuie sa sfarsim totul, astfel vietile noastre se vor complica. Trebuie sa ne despartim.

Sa ne … Sa ne … Sa ne despartim ???

Imi simteam ochii inundati de lacrimi, iar inima cat un purice. Genunghii imi tremurau, iar respiratia imi era sacadata. Unde a fugit acea dragoste ???  Cum sa ne despartim? Parca eram paralizata. Am incercat sa tip dar totul a iesit ca un oftat lung.

–         NU puteam continua astfel. Timpul ne este dusman.

Vocea ii era plina de regret, tristete si totodata o placere pura. Nu intelegeam rostul acestei discutii, iar tacerea mea nu ajuta la nimic. As fi vrut sa-l contrazic, dar nu-mi gaseam cuvintele necesare. Totul parea sa se invarta in jurul meu, in timp ce picioarele mele de-abia-si gaseau echilibrul. Am scuturat capul, procesand cuvintele lui si l-am privit injunghiata.

–         Ti-am facut mult prea rau, prin simpla mea prezenta, asa ca trebuie sa ….

–         NU ! am tipat eu, propria mea voce ingrozindu-ma.

–         Sa terminam totul acum. Si stiu deja cum .

Relua el, parca nici sesizand ca-l intrerupsesem. Corpul ii era in aceeasi pozitie dreapta. Pe cand trupul meu se clatina .

–         Nu puteam sa mai fim impreuna ! Nu, nu , nu ! Clar NU ! se contrazicea el.

–         Vic! Am spus eu pasind spre el. Vic, nu cred ca este bine! Vic.

–         Angela, Tetris trebuie oprita! Se intoarse spre  mine, prinzandu-mi prvirea indurerata si continua: Eu nu mai am mult timp. Daca am sa continui sa lungesc acest critic moment, Edward va disparea. Si nu-i pot face asta, intelege-ma. Este corpul lui, viata lui, iar eu i le-am rapit deja. Te iubesc mult prea mult, si daca ar fi dupa mine nu as mai pleca niciodata, pana si eternitatea mi s-ar parea putina, dar eu am murit deja. As fi nedrept fata de el. Impreuna o sa reusim sa o infruntam pe Tetris, impreuan nu putem fi din cauza legii naturii. Sunt doar un spirit ratacit. Dar imi voi dasi pacea, sper, in curand. Te iubesc ! Dar tu trebuie sa-ti continui viata!

–         NU fara tine. Nu voi reusi.

–         Ba vei reusi. Dar mai este pana  atunci. Acum sa ne concentram pe plan. Deci, fi atenta: Avem dovezi, dar trebuie sa-i intindem o cursa. Este mult prea destepata si se va prinde daca ii vom inmana politiei dovezile acum. Ar reusi sa plece din tara, sa-si simbe numele, etc. Nu puteam risca. Asa ca ne trebuie un plan. Un plan … Un plan ….

–         Si dovezile …

–         Urmeaza-ma!

L-am urmat in liniste spre sufragerie. Mi-a facut semn sa astept putin. A luat o carte din raft si imediat s-a deschis o usa secrete. Mi-a facut semn sa intru asa ca nu am mai stat pe ganduri. Usa era mult prea mica, asa ca a trebuit sa ma cocosez pentru a incapea . Parea un tunel intunecat care se indreptata in jos prin niste scari mici. Locul era stramt si lipsit de lumini. Victor ma tinea de mana asigurandu-se ca nu pasesc gresit. Presiunea aerului era apasatoare, iar intunericul inspaimantator. Nu inteleageam cu Vic se descurca atat de bine in asemenea situatii. Drumul a cotit la dreapata asa ca speram sa nu mai fie mult. Deja ma temeam cand urma sa ma intorc. Nu vroiam sa mor astfel, precum un sobolan. Victor a chicotit, parca auzindu-mi gandurile. Deschise cu cheia o usa „invizibila” la fel de mica si am pasit in  camera puternic luminata. Mi-au trebuit cateva minute bune, pentru a mi se obisnui ochii cu brusca schimbare .  Incaperea era IMENSA. Parea un refugiu.

Era un semineu , o masa ovala, canapea, doua imense birouri si o alta biblioteca mare. Era o atmosfeara placura .

–         Uite aici.

L-am prins din urma. El imi arata cateva dosare care pareau sa ascunda dovezile de care aveam nevoie.

–         Sunt toate dovezile posibile? Am intrebat eu .

–         Da.

–         Incluziv cele legate de …

–         Moartea Carlei si a parintilor tai. Da .

–         De unde ai stiut?

–         In tot acest timp in care tu te-ai prefacut moarta, eu m-am ocupat de tot. Si am aflat ingrozit de … de aceste lucruri.

Am expirat, lasand toata tensiune sa se scurga din corpul meu. Parea iar pierdut in ganduri, privind indurerat dosarele ca si mine. . Imi simteam aripile frante, iar inima spargandu-se in mii si mii de bucatele. Ce urma sa se intample dupa ce razbunarea era dusa la bun sfarsit???

Cum aveam sa supravietuiesc fara el? …

Imi voi reveni vreodata din aceasta pierdere?

Viata m-a pus la mult prea multe incercari. Dar poate mai exista vreo sansa. Poate nu trebuia sa plece. Poate se inseala. Poate ma insel … eu . Mi-am facut prea multe sperante. Nici nu stiu a cui sunt. De ce semana cu Anabell ? De ce ???

Sunt mult prea multe intrebari si prea putine raspunsuri.

M-am temut intotdeauan de acest moment si uite-ma acum in fata lui. As fi vrut sa tip, sa plang, sa alerg, orice dar nu puteam. Trebuia sa fiu tare. Speranta moare ultima.

Am mimat un zambet, desi semana mault cu o grimasa si am spus :

–         Ce o sa facem? Am intebat eu desi el imi raspunse la alta intrebare.

–         Ne trebuie un plan. Unul de care sa fim siguri ca nu va da gres.

–         Ceva care s-o innebuneasca. Ceva care sa-i puna la incercare starea psihica. Nu puteam conta pe forta fizica. Trebuie lucrat la intelect.

–         Ai perfecta dreptate.

–         Vic !

–         Da …

–         Tu poti sa „hipnotizezi”, sa dai impresia unei iluzi! Am concluzionat eu.

–         Da.

–         Asa cum ai facut in primele zile. Cand toate fetele eram zapacite, derutate si innebunite.

–         Da. Si pe tine nu a mers. Pentru ca …

–         Te-am privit cu ochii sufletului si ai mintii. Dar Tetris nu. Tetris nu mai are suflet. Si l-a vandut.

–         Inteleg.

–         Iar eu sunt Moarta, tu ai putetea asta …

–         Aha …

–         Vic asta e !!!! Stiu exact ce avem de facut. Tu te ocupi de partea asta, in timp ce eu ….

–         Dar daca nu va merge?

–         Merita incercat. Si ceva dinauntrul meu imi spune ca am dreptate. Nu mai fi pesimist. Pregateste totul, de maine planul trebuie pus in aplicare.

M-am apropiat de el l-am sarutat scurt, dar profund , m-am asezat la birou si am schitat planul. In sfarsit Tetris va primi ce merita. Nu ma mai simtisem niciodata atat de bine.

Creionul aluneca usor si cu grija pe partea neteda a foi, unduindu-se si lansand in urma dovada clara a menirii lui. Victor privea foia peste umarul meu, suflandu-mi usor in ureche. Tresaream la fiecare respiratie a lui, iar el chicotea vizibil amuzat. Eram fericita ca macar unul din noi poate rade.

–         Gata ! Este gata! Am spus eu.

–         Lasa-ma sa acunc o privire.

–         Doar una.

–         Promit!

Amaliza cu grija foia, iar cand termina imi zambi. Impaturi foia, o use pe birou si se intoarse spre mine.

–         Maine! Sopti el, lunadu-ma in brate.

–         Mda… Maine incepe spectacolul.

–         Trebuie sa gasesc o cale sa te readuc in viata reala. Nu te pot lasa sa te mai prefaci moarta.

–         Dar …

–         Stiu. Dar stai linistita. Tetris nu va afla.

–         Dar …

–         Concentreza-te pe plan. Este simplu.

–         Pff … usor de zis.

–         Te iubesc !

–         Si eu.

–         Acum urmeaza partea mea favorita.

Ma ridica sus, ma invarti apoi ma saruta.

Ce putea fi mai placut de atat. Simteam in sarutul lui o urma de tristete si stiam ca se gandea la acelasi lucru: la momentul despartirii noastre.

Cat as da sa opresc TIMPUL .

………………………………………………………………………………………………………………….

Melodia mea favorita- Uffie: Pop the Glock

Hello !!!

Imi cer scuze pentru intarzierea inregistrata. Stiu ca v-am dezamagit, ca nu am postat cand trebuia si poate si cap asta nu este intocmai ce va doreati dar nup sa tremin chiar asa repede ficul pentru ca eu una il ador, si daca nu as mai scrie cred ca as murii. Asa ca ficul nu mai are mult, dar am preferat sa lungesc putin partea cu razbunarea pentru ca nu era era intersant sa prezint totul intr-un capitol.

Urmatorul capitol va fi si din pespectiva lui TETRIS.  Asa pentru cei care au votat-o la sondajul de pe prima pagina :)) …. si va aparea maine.

Sper sa va fi placut acest capitol demonstrandu-mi-o prin comentarii :> …

Va multumesc pentru intelegere.

>:D<>:D<>:D<>:D<